Când pasiunea pentru gătit își găsește rădăcini în chemarea bucătăriei, povestea unui chef devine una cu totul specială. Bucătăria nu a fost o alegere premeditată, ci mai degrabă un destin ce a prins contur într-o sală de clasă și s-a dezvoltat cu prima experiență într-o bucătărie profesională din București, înconjurat de maeștri culinari aduși tocmai din Franța. De la începuturi ca ajutor de bucătar și până la rolul complex de Executive Chef, parcursul său reflectă o evoluție constantă, adaptabilitate și o pasiune pentru excelența culinară. Faceți cunoștință cu chef Dumitru Bucșa, executive chef al elegantului restaurant Winestone din cadrul hotelului Novotel din București.
De la dezvoltarea de meniuri unice la plăcerea de a formă tineri bucătari și de a coordona toate aspectele din "inima restaurantului," rolul său în bucătărie depășește simplă pregătire a preparatelor. Inspirația vine din respectul pentru sezonalitate, combinarea atentă a aromelor și influența bucătăriei franțuzești, iar fiecare preparat este o expresie a priceperii și creativitățîi.
1. Cum a început pasiunea ta pentru gătit?
Așa cum am mai spus de câte ori am fost întrebat, Bucătăria m-a ales pe mine și nu eu pe ea. Nu mi-am dorit din totdeauna să devin bucătar. Am ajuns « din întâmplare » la Liceul Economic nr 4 Viilor din București în 1990. Pasiunea pentru bucătărie s-a dezvoltat începând cu anul 1994 când am pășit pentru prima dată într-o bucătărie cu adevărat profesionistă și cu Chefi expați aduși din Franța pentru deschiderea primului hotel de lanț internațional în București.
2. Care a fost primul tău job în industrie?
Cum am precizat și mai sus, ajutor de bucătar în cadrul Hotelului Sofitel București în 1994, unde m-am dezvoltat continuu trecând prin toate etapele din viață unui bucătar profesionist, ajungând că în 2006 să-mi fie propus postul de Executive Chef prin înlocuirea expatilor prin locali.
3. Spune-mi câteva lucruri care îți plac la profesia de bucătar.
Nu știu dacă sunt puține sau multe lucruri care-mi plac, dar câteva dintre ele : provocările de zi cu zi ; adaptarea la situații de ultima ora ; plăcerea de a împărtăși cunoștințele mele celor tineri, dezvoltare de meniuri și concepte de eveniment.
4. Care este rolul tău în restaurant?
Ținând cont că-mi place să spun ca "Bucătăria este inima unui restaurant", sunt coordonatorul a tot ce « curge » către oaspeții restaurantului și nu numai. Lucrul într-un hotel este mult mai complex decât un restaurant.
5. Descrie bucătăria ta.
Bucătăria mea este una care respectă sezonalitatea produsului, gustul și calitatea primează.
6. De unde îți iei inspirația pentru gătit?
De obicei produsul îmi « dictează » ce pot face cu el sau pot spune că odată cu trecerea timpului începi să dobandesti acele calități de a face combinațiile perfecte. De asemenea contează foarte mult ce tipologie de public avem fiecare.
7.Care este specialitatea ta și ce o face specială?
Nu pot spune că am o specialitate anume. Bucătăria franțuzească este baza formării mele profesionale și începând de la bazele fundamentale ale acesteia dezvolt diferite rețete / meniuri.
8. Pentru cine îți place să gătești cel mai mult?
Că orice bucătar familist, pentru familie.
9. 3 lucuri preferate pe care le faci atunci când NU gătești.
Odihnă (avem nevoie);
Timp petrecut cu familia;
TV & Studiu despre bucătărie bineînțeles.
10. Care este produsul tău preferat Chef Works și de ce?
Până de curând am fost « client” fidel al altei mărci de prestigiu. De curând am descoperit calitatea și designul contemporan al tunicilor ChefWorks. Ultima achiziție fiind Tunica Varkala pe care o ador !
Cu o atenție deosebită pentru sezonalitate, calitate și gust, chef-ul Dumitru Bucșa creează experiențe și amintiri pentru cei care îi gustă preparatele. Iar pentru el, bucuria de a găti este completată de momentele petrecute alături de familie și de dorința constantă de a învăța și a se perfecționa. În final, povestea sa este o inspirație pentru oricine visează să-și urmeze chemarea, indiferent de domeniu.